VOLUNTAR PENTRU MONITORIZAREA EFECTIVULUI DE LUPI



Draga voluntarule,

Informaţiile oferite de tine vor fi, după validarea lor de către echipa noastră, informaţii ce vor fi publice şi accesibile tuturor persoanelor interesate de domeniul conservării lupului. Efortul tău este util cartării distribuţiei speciei la nivelul întregii ţări.


Am creat această baza de date pentru a fi simplă şi accesibilă tuturor iar pentru aceasta în cele ce urmează îţi prezentăm câteva lămuriri şi instrucţiuni simple de utilizare a bazei de date.

 

Care este specia ţintă?
Această pagină de internet este destinată lupului (Canis lupus), specie simbol în Carpaţii României. Acesta face obiectul programului la care ai ales să contribui gratuit.

 

Ce informaţii spaţiale oferă portalul deschis pentru tine?
Pentru a putea vizualiza în spaţiu informaţiile oferite de tine, portalul conţine hărţi de bază actualizate, informaţii privind ariile naturale protejate inclusiv cele din reţeaua Natura 2000, precum şi limitele fondurilor cinegetice.

 

De ce este necesară înregistrarea ta?
Necesitatea filtrării informaţiilor primite este determinată de intenţia de a asigura un nivel cât mai ridicat al calităţii informaţiilor. Adresa ta de email este util pentru a te putea contacta în timp util în situaţia în care informaţia oferită de tine este extrem de importantă. De asemenea este singura modalitate de a te contacta în situaţia în care acţiuni mai ample cu voluntari vor fi organizate în zona unde locuieşti. Tot prin adresa de mail te vom informa despre programele de stimulare a participării la voluntariat, cum este de exemplu premierea celor mai active persoane la nivelul fiecărui judeţ.

 

Ce se va intampla cu datele transmise de tine?
Fiecare înregistrare va fi validată de membrii echipei noastre, după care va fi publicată pe harta cu acces gratuit pentru publicul larg. Datele vor fi stocate şi analizate, ele putând fi puse (în urma unei solicitări scrise şi justificate) la dispoziţia studenţilor, ONG-urilor, autorităţilor şi altor persoane interesate de a contribui la conservarea speciei.

 

Cum pot identifica prezenta lupului?
Pentru identificare poţi accesa paginile cu descrierea speciei de pe www.wolflife.eu. De asemenea poţi accesa ghidul existent pentru identificarea urmelor şi prezenţei lupului.

 

Ce oferim?
Doar sfaturi!!! In natura esti pe cont propriu si sperăm că ştii cum trebuie să te comporţi.


Cum funcţionează inregistrarea datelor?
Informaţiile oferite sunt de tip text, exceptând data si coordonatele spaţiale.

 

Semne observate: poţi selecta din câmpurile predefinite – urma de picior, observaţie directă, excremente, marcaj de urină, hoit specie pradă, vizuină, pagubă provocată, cadavru de lup, alte semne. Detaliile privind semnele identificate se completează în câmpul Descrierea semnului

 

Data observaţiei: este un câmp obligatoriu deoarece ne permite localizarea în timp a prezenţei speciei.

 

 

Nr. indivizi observaţi:este util pentru a identifica femelele cu pui sau numărul de indivizi de lup dintr-o haita.

 

Descrierea semnului: în acest câmp te rugăm să completezi datele privind semnele identificate pentru a avea informaţii detaliate privind dimensiunea urmelor (vezi ghid identificare urme), categoria de resturi animale din excremente (blana mistreţ, căprior, etc.), specia de animal ucis, categoria vizuinii ( săpat, în grotă existentă etc.), paguba la stâna (cu descrierea evenimentului), orice alte informaţii utile pentru a putea caracteriza semnul şi de al diferenţia de alte semne înregistrate de alţi utilizatori. Te rugăm nu fi zgârcit în informaţii.

 

Alte observaţii: acest câmp este util pentru a furniza informaţii privind habitatul, condiţiile meteo, startul de zăpadă etc. Te rugăm nu fi zgârcit în informaţii.

 

Coordonate X,Y,Z: GPS-ul funcţionează în general utilizând coordonate geografice, coordonate pe care trebuie să le înregistrezi în câmpurile aferente. În situaţia în care nu ai la dispoziţie un GPS, poţi recunoaşte locaţiile unde ai găsit semne ale prezenţei speciei utilizând hărţile puse la dispoziţie pe site-ul nostru unde utilizând mouseul poţi identifica cu precizie suficientă coordonatele X şi Y

 

Incarcare foto: incarcarea unei fotografii este extrem de utila insa este opţiunea ta personală, deoarece odată încărcată ea va fi disponibila tuturor. Este de preferat ca inainte de a incarca o fotografie dimensiunea acesteia să fie redusa chiar daca se pierd detalii pentru a nu ingreuna utilizarea portalului.

 

Îţi dorim voie buna si drumuri uşoare!!!

Ultimele imagini

    • 2017-01-17 - urma lup
    • 2016-12-08 - urma lup
    • 2016-11-21 - excremente lup
    • 2016-09-30 - hoit specie prada lup